George Copos a renunțat la clubul din Giulești, iar frâiele vor fi preluate de tandemul Nicolae Cristescu – Adrian Zamfir. Echipa va evolua în Liga a II-a și va avea ca obiectiv imediat promovarea.
Cristescu va achita zilele viitoare toate salariile restante ale fotbaliștilor, chiar dacă actele de preluare a Rapidului nu sunt încă semnate.
Cei doi investitori au propus ca și suporterii să facă parte din conducerea clubului, dar fanii au refuzat oferta.
„Le mulțumim celor doi investitori, dar noi nu vom face parte din consiliul de administrație. Locul nostru este în tribună de unde vom susține necondiționat echipa așa cum am făcut-o tot timpul. suntem alături de cei investitori, știu că sunt rapidiști”, a declarat Gheorghe Răducanu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER